Nutritie pentru copii

Nutritie pentru copii

O alimentatie echilibrata si cu valoare nutritiva inalta este extrem de importanta in cazul copiilor si adolescentilor care practica sportul. Astfel, se asigura dezvoltarea optima a sportivului, sporirea performantelor sportive, dar si mentinerea la cote inalte a starii de sanatate.

Alimentatia sportivului are rol multiplu:

-       asigura sursa de energie

-       creste rezistenta fizica

-       ajuta la recuperarea rapida dupa efortul depus

-       creste adaptabilitatea organismului la activitatea intensa a muschilor si la conditii speciale de antrenament (clima, altitudine)

-       determina reglarea greutatii corporale

Se deosebesc trei feluri de alimentatie a sportivului, ultimele doua avand un caracter periodic: in conditii obisnuite de antrenament, in perioada antrenamentelor intense si a competitiilor, in perioada competitiilor sportive indelungate.
Consumul energetic sporit al sportivului determina cresterea aportului caloric ce trebuie asigurat. Astfel, ratia energetica zilnica practic se dubleaza, variind in functie de natura sportului practicat. Aportul caloric trebuie sa fie insotit de o cantitate adecvata si echilibrata de glucide, lipide, proteine, saruri minerale si vitamine. Se considera ca intre cele trei principii nutritive de baza (glucide, lipide, proteine) proportia optima este 1:1:4, proportie de altfel recomandata si in toate etapele copilariei. Particularitatea in cazul sportivului, la care schimburile energetice sunt mult mai rapide, o constituie necesitatea consumului unor alimente care intr-un volum mic incorporeaza valoare calorica inalta.

Suplimente de vitamine
Nu trebuie neglijat faptul ca alimentatia sportivului trebuie sa asigure un supliment de vitamine, cele mai importante fiind vitaminele B1, B6, B12 si vitamina C. Dintre minerale, la sportivi creste necesarul de calciu si fosfor, in functie de intensitatea efortului depus. In multe familii de adolescenti sportivi se practica administrarea de suplimente continand vitamine si minerale, dar aceasta nu asigura performante sportive mai ridicate. Alimentatia este cea care trebuie sa asigure raportul optim al acestor elemente.

Hidratare corespunzatoare

Sportivii mai au nevoie de cantitati crescute de lichide si sodiu pentru a suplini pierderile prin transpiratie. O parte provine din alimente, restul se completeaza cu apa, apa minerala si sucuri naturale.
In ceea ce priveste repartizarea zilnica a meselor, se recomanda 4-5 mese (trei principale si una-doua gustari). Intervalele dintre mese nu trebuie sa depasesca 5 ore.

IMPORTANT!

Micul dejun trebuie sa fie substantial, daca cea mai mare parte a efortului este depus dimineata. Daca exercitiul fizic se desfasoara dupa-amiaza, pranzul trebuie sa fie compus din alimente usor digerabile si in volum mic. In acest caz, cina va constitui masa principala, dupa terminarea antrenamentului. Nu se efectueaza antrenamente pe nemancate.
In zilele de antrenament intens si competitii se limiteaza consumul de prajeli, carne grasa sau afumata, varza murata, leguminoase. Se recomanda fructe si sucuri naturale, carne de pasare, peste, orez.


 

 

 

Recomandari